Obiective măsurabile
Pentru punerea în evidenţă a modificărilor survenite în urma tratamentelor efectuate în tehnologiile aplicate, se determina înainte şi după perioada de experimentare: i) principalele însuşiri fizice ale solului (densitatea aparentă, porozitatea totală, rezistenţa la penetrare, conductivitatea hidraulică saturată); ii) principalele însuşiri chimice ale solului (pH, humus, N, P, K, Ca, Mg); iii) compoziţia chimică a apei freatice de sub parcelele experimentale; iiii) diagnoza foliară.
În ceea ce priveşte influenţa factorilor experimentali asupra creşterii şi fructificării pomilor se determina anual creşterile vegetative, producţia de fructe obţinută şi calitatea acesteia (masa fructelor, culoarea, compoziţia chimică, rezistenţa la păstrare). De asemenea, se stabileşte volumul şi specificul tăierilor în verde şi în uscat pentru fiecare tip de coroană studiată, în vederea recomandării celor mai potrivite forme de coroană în condiţiile date.
Pentru evaluarea valorii alimentare a fructelor obţinute se efectuează într-o unitate specializată analize chimice de identificare a conţinutului în substanţe fiziologic active pentru o alimentaţie sănătoasă şi depistarea eventualelor reziduuri de substanţe nocive.
Modul de valorificare a rezultatelor şi modalităţile prin care rezultatele vor fi diseminate
În ţările europene dezvoltate economic se desfăşoară cercetări intense în ceea ce priveşte tematica propusă în cadrul acestui proiect. Alegerea tipului de plantaţie pentru o anumită zonă pedo-climatică, a combinaţiei soi-portaltoi, a formelor de coroană adecvate, a tehnologiei de întreţinere şi fertilizare a solului şi a pomilor, a tratamentelor fito-sanitare aplicate, reprezintă o preocupare majoră în cercetarea pomicolă mondială. Cercetările recente au arătat că importantă nu este numai intercepţia globală a radiaţiei fotosintetice pe pom, ci şi distribuţia acesteia în diferite zone ale coroanei pe formaţiunile fructifere (Reganold şi colab.. 2001). Din punct de vedere fiziologic studiile efectuate au arătat că producţia de substanţă uscată totală, ca şi recolta de fructe a unei livezi, sunt determinate în mare măsură de lumina solară. Aceasta, deoarece gradul de asigurare a acestui factor condiţionează principalele faze ale realizării producţiei de fructe (Sansavini şi Corelli,1998). Producţia potenţială de fructe este în primul rând determinată de numărul de muguri floriferi iniţial indus în anul anterior, iar această inducţie este dependentă de cantitatea de lumină, în special din primele două luni de după înflorire (Montoya şi colab., 2001). Legarea fructelor din anul curent, care determină numărul fructelor pe pom din anul curent şi diviziunea celulelor din fruct care determină dimensiunea fructului, sunt de asemenea determinate la rândul lor, în bună măsură de lumina primită (Barrit şi colab., 1998). Datorită necesităţii menţinerii spaţiilor de acces dintre rândurile de pomi, procentul maxim de intercepţie a luminii în livezile de măr este mai mic de 60% din fluxul de fotoni accesibil pentru fotosinteză (Lespinase şi colab.,1992). Cercetările făcute cu carbon 14 (C14) privind împărţirea între diferite tipuri de frunze şi lăstari, a asimilatelor realizate prin fotosinteză, au arătat că lăstarii de măr reţin carbonul fixat de ei până când şi-au dezvoltat 10-12 frunze şi că frunzele de pe formaţiunile scurte (spur) susţin dezvoltarea fructelor în primele săptămâni după înflorire. În această perioadă dirijarea asimilatelor spre creşterea vegetativă se pare că are prioritate faţă de dirijarea acestora către legarea şi creşterea fructelor, dacă factorul lumină este limitat (Wunsche şi colab., 1996).
În ceea ce priveşte nutriţia pomilor, Gauthier (1995), a arătat că fertilizările foliare cu bio-fertilizatori naturali şi fertirigările (utilizate în prezent pe scară largă în pomicultura mondială) suplinesc în mare măsură necesarul de hrană al pomilor, reducându-se astfel fertilizările la sol, unde gradul de utilizare a îngrăşămintelor de către pomi este mai redus, existând şi pericolul de poluare a solului şi apei prin reziduurile neutilizate. Fertilizarea poate creşte capacitatea de înmagazinare a azotului în pomi, dar nu afectează remobilizarea azotului pentru creşterea de primăvară ( Millard,1998). Cantitatea mare de azot stimulează alungirea lăstarilor într-o perioadă în care creşterea acestora intră în competiţie cu atragerea fluxului de asimilate de către fructe, sau cu faza inducţiei. O alternativă în aplicarea azotului la iniţierea sezonului de vegetaţie, este aplicarea târzie pre sau post recoltă (Millard et al.,1997). Nivelul de fertilizare în plantaţii este calculat, în principal, după compoziţia chimică a solului şi după nevoile plantei. Densităţile mari de pomi la unitatea de suprafaţă (3500-5000), cu folosirea portaltoilor de vigoare slabă (reducerea volumului de sol disponibil unui pom), provoacă o competiţie nutriţională şi hidrică ridicată, o epuizare a terenului ocupat de rădăcini şi o mare dependenţă a pomilor de aportul extern al nutrienţilor (Marangoni, 1998). În aceste condiţii tehnica nutriţională trebuie să fie foarte atentă. Kemira (1994), făcând experienţe cu azot marcat (15N), evidenţiază îngrijorarea publică în creştere privind contaminarea apelor freatice, care a mutat interesul spre strategii alternative de fertilizare care pot minimiza cantităţile de azot aplicate în livezi, fără a compromite cantitatea şi calitatea recoltei. Borlan et al., (1994) afirmă că baza agriculturii durabile este acumularea materiei organice în sol. De aceea fertilizările trebuie făcute cu mare precauţie, în special la culturile care ocupă aceeaşi suprafaţă de teren mai mulţi ani, prioritate având îmbunătăţirea folosirii resurselor naturale şi minimizarea pierderilor de elemente minerale.
În livezile înierbate cu specii fixatoare de azot biomasa vegetală a acestora sporeşte conţinutul de azot în sol, în special sub rândurile de pomi, unde masa vegetativă rezultată din cosirea ierburilor este aşezată ca mulci (Goth, 1997).
În protecţia fito-sanitară pe plan mondial s-au obţinut rezultate bune în ceea ce priveşte determinarea efectului unor produse mai puţin poluante în controlul unor dăunători cheie (Psylla, Rhagoletis, Dysapsis) şi protejarea entomofaunei utile, precum şi în găsirea căilor de inducere a rezistenţei la rapăn a unor soiuri de măr prin reducerea numărului şi felului tratamentelor aplicate.
În România, cercetările privind recomandarea formelor de coroană adecvate diferitelor tipuri de plantaţii pomicole au avut ca rezultat extinderea exagerată a palmetei cu braţe oblice, cu diferite variante constructive, în special la măr. Deşi au fost studiate şi au obţinut rezultate bune în cercetare şi alte forme de coroană, acestea nu s-au extins în cultură. Problema captării energiei solare în coroana pomilor a fost în atenţia cercetării pomicole româneşti. Dintre cei care au avut preocupări în acest domeniu sunt amintiţi Cepoiu (1992); Isac (1992); Cotorobai (1999), Şuta (1994), Tănăsescu şi Sumedrea (2004) ş.a. Aprofundarea corelaţiilor dintre radiaţia solară fotosintetică iterceptată în coronamentul pomilor şi producţia de fructe sau calitatea acesteia, a fost şi este un aspect mai puţin abordat, iar date legate de unele procese biochimice şi fiziologice determinate de lumină sunt, de asemenea, foarte puţine şi neconcludente.
În unităţile de cercetare şi învăţământ pomicol au fost studiate o serie de probleme legate de nutriţie în asociere cu diferite sisteme de întreţinere a solului în livezi (Iancu, 2001). S-a constatat că întreţinerea solului ca ogor negru între rândurile de pomi are consecinţe negative atunci când analiza efectelor sale se face pe mai mulţi ani. Înierbarea solului dintre rânduri prezintă unele avantaje (păstrarea microbiologiei solului, reducerea tasării acestuia, uşurinţa traficului tehnologic, menţinerea şi protejarea mediului etc), ceea ce face ca acest sistem de întreţinere să fie cel mai mult folosit şi recomandat pomicultorilor. Cuantificarea unor aspecte tehnice şi fiziologice (lumina, apa, absorbţia nutrienţilor, creşterea, fructificarea, rezistenţa la boli) şi de mediu (levigarea sau înmagazinarea unor compuşi chimici poluanţi), determină un control mai riguros asupra calităţii fructelor (mărime, culoare, gust, compoziţie chimică, reziduuri). Rezultatele obţinute în cercetările propuse în acest proiect vor putea fi preluate şi aplicate în primul rând în producţia pomicolă performantă.