Originea soiului: obţinut prin hibridare controlată a soiurilor Berkeley × Bluecrop.
Autor: Paulina Mladin.
Anul înregistrării:1999.
Caracteristicile şi însuşirile principale pentru care se recomandă:
– productivitate mare şi constantă: 2,5-4,5 kg /tufă;
– maturarea târzie, completând sezonul afinelor târzii împreună cu soiul tardiv Coville, a doua jumătate a lunii iulie – prima jumătate a lunii august;
– vigoare mare a tufelor;
– calitate superioară a fructelor: aspect comercial atrăgător prin culoare bleu deschis cu pruină persistentă, conținut ridicat în componente biochimice: vitamina C 48,4 mg %, zaharuri totale 10,52%, aciditate 1,06%; destinaţie mixtă: consum în stare proaspătă şi prelucrare.

Alte însușiri:

  – tufele viguroase, cu port înalt;
  – gustul acidulat-dulce şi aromat al fructelor;
  – coacerea destul de eşalonată a bacelor în ciorchine şi pe tufă, cu un sezon de recoltare de circa 1,5 luni.

Utilizare mixtă: consum în stare proaspătă, prelucrare şi congelare.